Munca: binecuvântare sau povară?

2024-11-03 · Geneza 2:15
Continuăm aprofundarea temei anului nou bisericesc #Ucenicia, discutând despre muncă. Munca, este o binecuvântare sau o povară?
Ce îți vine prima dată în minte când auzi cuvântul – muncă?
Un rău necesar
Povară
Efect al păcatului
Bucurie
Satisfacție
Bani
LOCUL DE MUNCĂ ESTE LOCUL PRINCIPAL ÎN CARE NE TRĂIM ȘI MANIFESTĂM CREDINȚA!
Să exemplific:
40 de ani – cam atât e perioada în care un om muncește în viață
8 ore pe zi – 5 zile pe săptămână – 52 de săptămâni pe an – 83 200 de ore
2 ore pe săptămâna la serviciul duminical de biserică – 52 de săptămâni pe an – 4 160 de ore
Să ne reamintim: nu se face diferență în Scriptură între spațiu sacru, secular!Tot ce facem este sacru înaintea lui Dumnezeu!
Unii creștini se decuplează pur si simplu de la credința lor când sunt la locul de muncă și se comportă la serviciu ca și cum ar fi atei (A. L. Sherman)
Munca este Planul și Voia lui Dumnezeu pentru om!
1. Munca trebuie văzută ca și vocație
Dumnezeu l-a creat pe om cu capacitatea de a munci.
Relatarea din Geneza, confirmă faptul că omul a fost creat cu capacitatea și cu vocația de a munci.
Munca nu este o consecință a căderii omului în păcat
Omul păcătos are în principiu un dispreț pentru muncă, pentru munca fizică!I dealul uman pare că ar fi odihna continuă, relaxarea – omul să fie izbăvit de orice datorie în ce privește munca!
Creştinismul, dimpotrivă, socotește munca o chemare divină, o vocaţie.
Aplicație: Îndeplinește-ți responsabilitățile profesionale cu maximă responsabilitate, cu dedicare, cu excelență!
2. Munca este și o înzestrare – e un dar spiritual!
gr. charisma – dar spiritual – este un termen mult mai bogat ca semantică:
nu se rezumă doar la activitățile eclesiologiceci la orice tip de activitate intra şi extra-bisericească
Când muncești tu umbli în chemarea și vocația ta!
Dumnezeu ne împuternicește și ne dă daruri să muncim și să slujim pentru Împărăție!
3. Munca trebuie văzuta ca și o Slujire
Nu doar dacă muncesc în biserică înseamnă că fac o slujire pentru Hristos – toată viața mea trebuie să fie o slujire!
Identitatea mea de slujitor mă determină să fiu implicat și să slujesc și fraților de credință sacrificial în contextul Bisericii…slujiți-vă unii altora în dragoste…
Nu slujim NUMAI lui Dumnezeu – ci și semenilor noștri:
Munca nu reprezintă doar o activitate utilă conștientă pentru câștigul şi beneficiul personal, ci munca este şi o dovadă explicită de apreciere şi de respect față de semenul nostru.
Punctul Optim e locul unde aptitudinile și pasiunile noastre se intersectează cu prioritățile lui Dumnezeu și cu nevoile semenilor noștri
Pornind de la aceste adevăruri pe care Biblia ni le transmite ca și adevăruri fundamentale în ce privește modul în care înțelegem munca, să tragem câteva direcții practice:
Pericolele care ne pândesc când vorbim de muncă:
• Idolatrizarea carierelor noastre
• Dependența de muncă – asta ne definește și validează ca oameni (Analizăm și etichetăm oamenii în funcție de locul de muncă, poziția și statutul profesional (NU EXISTĂ MUNCĂ
RUȘINOASĂ)
• Permitem muncii să ne limiteze timpul dedicat pentru Dumnezeu, familie, închinării comunitare, relațiilor etc.
• Munca făcută doar pentru obținerea unui câștig material
Concluziile practice
Viața noastră înseamnă mai mult decât MUNCĂ
Când vrei să cauți un loc de muncă sau să schimbi pune următoarele întrebări care evidențiază motivațiile tale:
1. E locul de muncă locul unde pot să îmi exercit cel mai bine vocația
darul primit?
2. Cu ce aduc un plus valoare celor de lângă mine prin munca mea?
Care sunt rațiunile care mă împiedică să nu îndrăznesc să fac ce am fost hăruit să fac – frica, comoditatea, avantajele materiale?