O rugaciune adesea uitata

2023-02-26 · Efeseni 1:15-23
DEZECHILIBRUL DINTRE A ȘTI SI A FACE.
În societatea zilelor noastre, cunoașterea este la ea acasă. Informația e accesibilă tuturor și nu ești nevoit sa plătești pentru ea.
E la un click distanță.
Dar ceea ce găsesc interesant, e că pe măsură ce cunoștința crește, acest dezechilibru sau această prăpastie dintre a ști si a face nu se estompează(întotdeauna).
• Atât de multă cunoștință biblică și totuși atât de multă umblare după ureche;
• Atât de multă cunoștință biblică și totuși parcă atât de multă confuzie;
• Atât de multă cunoștință biblică și totuși parcă atât de mult sincretism în viețile noastre;
• Atât de multă cunoștință biblică și totuși unii creștini trăiesc niște vieți atât de sărace.
ECHILIBRU A ȘTI VS A FACE
Ce putem face astfel încât să estompăm cât mai mult acest dezechilibru? Ce putem face astfel încât să ajungem cât mai aproape de o relație 1:1 între a ști și a face?
Precizez că discutăm acest dezechilibru care are loc în zona biblică. Nu vreau să migrez spre alte zone pentru că ar exista pericolul să derapez. Deci adresez această întrebare cu privire la dezechilibrul vizibil în zona creștină.
Faptele Apostolilor 8: Filip și famenul etiopian
• Înțelegi tu ce citești?
• Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va călăuzi cineva?
• Aceste 2 texte scot în evidență nevoia unei înțelegeri practice asupra adevărului pe care ajungem să-l cunoaștem, să-l știm.
• La rândul lui, apostolul Pavel, în mod special în scrierile către Romani și Galateni, văzând comportamentul și ținuta creștină pe care aceștia o dezvoltau în ciuda cunoștinței lor, folosește expresii precum: „nu pricepeți voi oare”, „v-ați făcut greoi la pricepere”, „nu înțelegi voi că”
ÎNȚELEGERE PRACTICĂ ȘI CONVINGERE
În absența unei înțelegi practice și a convingerii asupra adevărului biblic cunoscut, va exista mereu un dezechilibru insurmontabil între ceea ce știm și ceea ce trăim
facem.
Cum vom reuși să dobândim această înțelegere practică? Cum vom transforma ceea ce știm în convingeri?
RUGĂCIUNEA
Potrivit cu textul din această dimineață – răspunsul este rugăciunea.
Lectura textului biblic: Efeseni 1:15-23
Ce legătură este între tot ce ai vorbit până acum și ceea ce Pavel le scrie celor din Efes?
Pavel a predicat Evanghelia în Efes. A expus în fața efesenilor adevărurile biblice eterne. Lucrarea în Efes a evoluat, iar Pavel din închisoare află despre lucrarea plină de har pe care Dumnezeu o face în viața acestor credincioși. Credința lor și dragostea pentru toți sfinții reprezintă dovada lucrării lui Dumnezeu în viața lor.
Astfel, lucrarea pe Dumnezeu o face în viața acestor oameni îl motivează
încurajează pe Pavel la rugăciune. O rugăciunea în care îi mulțumește lui Dumnezeu pentru efeseni, iar pe lângă aceasta mijlocește înaintea lui Dumnezeu ca anumite adevăruri eterne (pe care apostolul le consideră mai relevante pentru ei), de care cei din Efes aveau cunoștință, să le fie mai clare, să le înțeleagă valoarea practică, să le devină convingeri și astfel să trăiască la înălțimea acelor adevăruri.
Rugăciunea trebuie practicată pentru dobândirea înțelegerii practice asupra adevărurilor eterne și nu doar pentru dobândirea lucrurilor vremelnice.
Așadar, prin exemplul lui Pavel, Domnul ne învață astăzi că Rugăciunea trebuie practicată pentru dobândirea înțelegerii practice asupra adevărurilor eterne și nu doar pentru dobândirea lucrurilor vremelnice.
• Rugăciunea este necesară pentru fundamentarea vieții de credință și nu doar pentru obținerea ajutorului divin în chestiunile vremelnice;
• Această rugăciune nu înlocuiește studiul și aplecarea asupra Scripturii, ci prin această rugăciune îi cerem lui Dumnezeu o înțelegere practică asupra adevărurilor sale eterne. Totodată îi cerem să imprime în mintea și inima noastră aceste adevăruri eterne, pentru că în cele din urmă vor genera trăirea și umblarea noastră cu Dumnezeu.
Care sunt acele (câteva) adevăruri eterne pentru care trebuie să îi cerem lui Dumnezeu această capacitate de înțelegere practică?
1. Adevărul cu privire la viitorul celor răscumpărați de Dumnezeu (v. 18) „…să înțelegeți care este nădejdea chemării Lui…”
Credincioșii din Efes – copiii Efesului
• Cresc și se dezvoltă într-un mediu în care oamenii se închină multor zei și zeițe;
• Aceste zeități erau îmbrățișate pentru ceea ce „ar fi putut să le ofere” atât în prezent cât și în viitor;
• Se agățau de zeități pentru soarta lor: atât prezentă, cât și viitoare;
• Crescuți într-un astfel de context, cu astfel de preocupări, întrebări precum „Poate Dumnezeu să îngrijească de viitorul meu?” par oarecum normale.
Siguranța unui destin cert era în mod special necesară într-un mediu în care majoritatea oamenilor era măcinați de anxietate cu privire la soarta lor (pp. 107-108, Ghid cultural) .
• Viitorul lor este determinat nu de soarta astrologică, nici de capriciile altor dumnezei ci de Dumnezeu Însuși care conduce istoria așa cum a predeterminat-o.
2.Adevărul cu privire la valoarea pe care cei răscumpărați o au pentru Dumnezeu (v. 18)
„…[să înțelegeți] care este bogăția moștenirii lui glorioase în sfinți…”
Poporul lui Dumnezeu din generația exodului a fost descris drept „moștenirea lui Dumnezeu”(Deut. 9:29)
• Iar mai apoi în tot VT este referențiat ca „moștenirea Lui Dumnezeu”;
• Iar acum, Dumnezeu realizează o mare răscumpărare prin Hristos, punând laolaltă un popor care să fie a lui – „moștenirea Lui”.
Pavel descrie această moștenire prin folosirea termenilor grecești pentru bogăție și slavă(glorie)
• Acești 2 termeni erau folosiți în greaca VT pentru a descrie bogăția și gloria unui rege (2 Cronici 32:27);
• Ideea lui Pavel:
Cât de mult îi prețuiește Dumnezeu și cât se bucură de ei – ei sunt moștenirea extrem de valoroasă și glorioasă a lui Dumnezeu;
După cum un rege își prețuiește averea Dumnezeu își prețuiește poporul, considerându-l bogăția și slava Lui.
3. Adevărul cu privire la magnitudinea puterii lui Dumnezeu manifestată în folosul celor răscumpărați (v. 20-23)
„…[să înțelegeți] care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale…”
„Din cauza trecutului lor caracterizat de religii păgâne și de practicarea magiei, cititorii epistolei trebuie să fie tot mai convinși că Dumnezeu, căruia i s-au dedicat pe deplin, este infinit mai mare și mai puternic decât toate celelalte zeități și spirite pe care le-au slujit înainte”