Ascultare-Încercare-Cunoașterea lui Dumnezeu

2023-09-24 · Matei 14:22-33

Părtășie, închinare în familia Autentic

Titlu: Ascultare – Încercare – Cunoașterea lui Dumnezeu
Ai ascultat vreodată de Dumnezeu și, totuși, ai ajuns într-o situație de criză?
Ai făcut vreodată exact ceea ce ți-a spus Domnul, pentru ca mai apoi sa te găsești față în față cu o situație aparent imposibilă?
Uneori, ascultând de Domnul, ajungem într-o situație dificilă, care aduce descurajare, frustrare și deznădejde. Astăzi vom privi la experiența ucenicilor aflați într-o situație asemănătoare – ascultă de Isus și ajung în punctul în care nu mai trăgeau nădejde că vor rămâne în viață.
22. Îndată, Isus i-a silit pe ucenicii Săi să intre în barcă și să treacă înaintea Lui pe cealaltă parte până când El avea să le dea drumul mulțimilor.
23. După ce le-a dat drumul mulțimilor, S-a dus pe munte, deoparte, ca să Se roage. Se înserase și El era singur acolo.
24. Barca era deja la multe stadii departe de țărm, bătută de valuri, căci vântul era potrivnic.
25. La a patra strajă din noapte, Isus a venit la ei umblând pe mare.

Domnul Isus nu le lasă posibilitatea alegerii. Îi obligă. Nu aveau de ales. Trebuiau să se supună. În tot acest timp în care Domnul dă drumul mulțimilor și se retrage pe munte, situația ucenicilor devine dificilă. Situația era una dramatică. Barca era bătută de valuri. Vântul sufla năprasnic. Valurile uriașe amenințau viața ucenicilor.
Trebuia să fie o călătorie relativ scurtă. Erau înspre capătul mării, în partea de Nord a țării și trebuiau să treacă pe partea cealaltă. Dar ei, spune Matei, erau deja la multe stadii depărtare de țărm. 25 – 30 spune Ioan evanghelistul. Iar cea mai mare lățime a lacului era de 61 de stadii. Deci parcurseră undeva între 4.5 – 5.5 km. Și încă mai aveau destul de mult de parcurs.
Nu la asta se așteptau ucenicii când au decis să asculte de Domnul care le-a zis „Ne vedem pe partea cealaltă”. Nu s-au așteptat, ca, ascultând de Învățătorul, să ajungă la un pas de moarte.

Unde e Învățătorul???

NU cred ca aceasta este întrebarea care ne macină cel mai mult în astfel de momente. Ci întrebarea care ne frământă cel mai mult pe noi în astfel de momente e următoarea: „Îi pasă lui Dumnezeu suficient de mult de mine
noi astfel încât să facă ceva?”.

Și textul ne răspunde. Tocmai situația critică a ucenicilor este cea care Îl determină să vină la ei și să îi salveze. „Îi pasă lui Dumnezeu suficient de mult de mine
noi astfel încât să facă ceva?”. Da, dar poate nu când ne așteptăm noi – vine la ucenici spre dimineață, când erau deja epuizați și răpuși – și poate nici cum ne așteptăm noi.
”Nu ne vom afla niciodată într-un loc în care Hristos nu ne poate găsi; și nicio furtună nu este prea puternică pentru ca El să nu poată ne salveze din ea. Viața este adesea furtunoasă și dureroasă, adesea amenințătoare și înfricoșătoare. Unii credincioși suferă mai mult decât alții, dar toți suferă la un moment dat și într-un anumit fel. În ciuda acestui fapt, furtuna nu este niciodată atât de puternică, noaptea nu este niciodată atât de neagră, iar barca nu este niciodată atât de fragilă încât să riscăm un pericol dincolo de grija Tatălui nostru.”

Groaza care îi înfășoară la vederea nălucii, și țipătul de la final reprezintă apogeul. Reprezintă punctul final. E gata. S-au în cuvintele unui comentator biblic „Ceea ce vedem acum constituie ceea ce vom fi noi în curând”. RESEMNARE.
28. „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape!”
29. „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din barcă și a mers pe apă către Isus.
30. Văzând însă că vântul era puternic, i s-a făcut frică și, fiindcă începea să se scufunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!”
31. Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”

26. Când L-au văzut umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că este o nălucă, și au țipat de frică.
27. Isus le-a vorbit numaidecât și le-a zis: „Îndrăzniți, Eu Sunt; nu vă temeți!”
Din cauza întunericului, valurilor, a oboselii de la vâslit și a fricii care îi cuprinsese deja din cauza furtunii – aceștia nu Îl recunosc pe Isus. Din contră, frica lor se transformă în groază, atunci când ajung să creadă că silueta care se îndrepta spre ei era o fantomă
nălucă.
Ucenicii, în momentele frumoase ale vieții, nu credeau în așa ceva. Chiar râdeau de o astfel de superstiție. Dar uite, că în momentele în care ascultarea de Dumnezeu te aduce în pragul deznădejdii, chiar și superstițiile par reale. Și mai la îndemână decât încrederea în Dumnezeu.

Isus îl întreabă pe Petru în versetul 31: „O, tu, cel cu puțină credință, de ce te-ai îndoit?”.
Credința nu este o posesie, ci o activitate. Este ca o poezie pe care o uităm dacă nu o mai recităm. Cei care au puțină credință sunt avertizați că trebuie să își exerseze puțina credință, altfel aceasta se va atrofia asemenea unui mușchi nefolosit.
Verbul pentru "a se îndoi" denotă nu atât o nesiguranță teologică sau o necredință, cât o ezitare practică.
Problema lui Petru nu era atât lipsa de convingere intelectuală, cât conflictul dintre dovezile simțurilor sale și invitația lui Isus. A fi "necredincios" înseamnă a nu avea încrederea practică în Dumnezeu.

32. Și când au urcat ei în barcă, vântul s-a potolit.

33.Cei ce erau în barcă I s-au închinat și au zis: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!”
De ce când ascultăm de Dumnezeu ajungem în situații de criză?
Crizele vieții reprezintă un mijloc prin care ajungem să îl cunoaștem mai bine
mai mult pe Dumnezeu
Ce vrea Dumnezeu să facem
să nu facem într-o astfel de situație, atunci când ascultarea de Dumnezeu ne aduce în situații de criză?
1 – Să nu ne resemnăm în fața vieții și a problemelor !
2 – Să dăm viață chiar și puținei credințe pe care o mai avem !

---